Obiective: În studiul de față, am investigat asocierea Q patologic valuri cu dimensiunea infarctului. Mai mult, am investigat dacă regresia undei Q a fost asociată cu îmbunătățirea fracției de ejecție a ventriculului stâng (FEVS), a dimensiunii infarctului și a dimensiunilor ventriculare stângi la pacienții cu infarct miocardic cu creștere a segmentului ST (STEMI) pacienți cu formare timpurie a undei Q comparativ cu pacienții fără sau unde Q patologice persistente.
Context: Criteriile pentru undele Q patologice după infarctul miocardic acut (MI) s-au schimbat de-a lungul anilor. De asemenea, există date limitate cu privire la corelația regresiei undei Q și conservarea FEVS la pacienții cu un MI inițial al undei Q.
Metode: electrocardiograme standard cu 12 plumburi (ECG) au fost înregistrate la 184 pacienți STEMI tratați cu intervenție coronariană percutană primară (PCI). ECG-urile au fost înregistrate înainte și după PCI, precum și la 1, 4, 12 și 24 de luni de urmărire. Un ECG a fost notat ca MI cu undă Q atunci când a prezentat unde Q în 2 sau mai multe derivări contigue conform celor 4 definiții clinice ușor disponibile utilizate de-a lungul anilor: criterii „clasice”, criterii de tromboliză în infarct miocardic și criterii de consens 2000 și 2007 . Examenul prin rezonanță magnetică cardiacă (CMR) a fost efectuat la 4 ± 2 zile după reperfuzie și repetat după 4 și 24 de luni. CMR cu contrast îmbunătățit a fost efectuată la momentul inițial și la 4 luni.
Rezultate: criteriile clasice ECG au arătat cea mai puternică corelație cu dimensiunea infarctului, măsurată prin CMR. Incidența MI a undei Q conform criteriilor clasice a fost de 23% la 1 oră după PCI. La 24 de luni de urmărire, 40% dintre pacienții cu MI inițială a undei Q au prezentat regresie a undei Q. Pacienții cu IM cu undă Q au avut o dimensiune mai mare a infarctului și LVEF mai mic la CMR inițială (24 ± 10% masă VS și respectiv 37 ± 8%) comparativ cu pacienții cu IM non-undă Q (17 ± 9% masă VS, p < 0.01 și 45 ± 8%, p < 0.001, respectiv). Pacienții cu regresie a undei Q au prezentat o ameliorare a FEVS semnificativ mai mare în 24 de luni (9 ± 11%) în comparație cu MI cu unda Q persistentă (2 ± 8%), precum și cu MI fără undă Q (3 ± 8% p = 0,04 pentru ambele comparații).
Concluzii: Asocierea undelor Q cu dimensiunea infarctului este cea mai puternică atunci când se utilizează criteriile clasice ale undei Q. Regresia undei Q este asociată cu cea mai mare îmbunătățire a FEVS, evaluată cu CMR.