Următoarele secțiuni oferă o schiță a variantelor regionale ale Twenty-One începând cu regulile timpurii din Franța, care sunt probabil aproape de jocul original.
British Vingt-UnEdit
Cele mai vechi reguli tipărite oriunde apar în Hoyle s Games Improved, publicat la Londra în 1800. Următorul este un rezumat:
Primul dealer este ales prin orice metodă agreată, de exemplu, primul jucător care crește un as devine dealer. Este probabil că afacerea și jocul au fost în sensul acelor de ceasornic și că jucătorii au mizat o sumă fixă înainte de acord, dar regulile sunt vagi în aceste puncte.
Dealerul împarte două cărți fiecărui jucător, una câte una. Apoi îi întreabă pe fiecare jucător, prin rotație și începând cu mâna cea mai mare (în stânga lui), dacă vrea să „stea” sau să aleagă o altă carte În acest din urmă caz, dealerul îi dă cea mai bună carte din pachet. Jucătorul poate continua să ceară mai multe cărți până când atinge sau depășește un scor de 21 sau decide să stand. Dacă depășește 21, își aruncă imediat cărțile în sus și își plătește miza dealerului.
Dealerul poate extrage și cărți suplimentare și, luând Vingt-un, primește mize duble de la toți cei care stau, cu excepția cei care au și 21, cu care este un joc extras. Când orice adversar are 21, dar dealerul nu, dealerul plătește miză dublă. Dacă nimeni nu are 21, dealerul plătește o singură miză celor care au un scor mai mare decât al său și primește o singură miză de la cei al căror scor este mai mic. Orice jucător cu același scor ca dealerul nu plătește și nici nu primește o miză. Dacă dealerul depășește 21, îi plătește pe toți cei care nu și-au „aruncat” cărțile.
Primul jucător în ordine de rotație care declară un Vingt-Un Natural preia ca următor dealer și câștigă o miză dublă de la toți jucătorii, cu excepția celor care au și unul, care nu trebuie să plătească nimic. Noul dealer remaniează pachetul și se ocupă din nou. În caz contrar, cărțile trebuie împărțite succesiv, poneul (mâna cea mai tânără) colectând cărțile care au fost jucate și amestecându-le până când pachetul este epuizat, după care același dealer îl repartizează.
French Vingt -UnEdit
Jocul a fost numit inițial Vingt-Un în Franța, ulterior devenind cunoscut sub numele de Vingt-et-Un. Următoarele reguli se bazează pe Petite Académie des Jeux (1817), completată de Raisson (1835).
Jocul se joacă cu un pachet de 52 de cărți potrivit francezilor. Cărțile își merită valoarea nominală, cu excepția asului care înscrie 1 sau 11 puncte la discreția jucătorului și cărțile de curte care valorează câte zece puncte. Primul bancher sau banquier este ales prin lot. de obicei este stabilit un maxim.
Banquier amestecă cărțile, le oferă la stânga pentru tăiere și apoi împarte câte două jucători, unul câte unul. La rândul său, fiecare jucător poate spune „Voi păstra” le „(je m” y tiens) sau „card” (carte) în funcție de puterea cărților sale. Odată ce un jucător rămâne (adică își păstrează cărțile) sau intră în eroare, este rândul următorului jucător în sens invers acelor de ceasornic order.
Un jucător care aruncă îi dă bancherului miza și își pune cărțile într-o parte. Dacă banquierul devine, el plătește fiecărui jucător supraviețuitor suma mizei lor. Dacă rămâne, cărțile sunt banquier plătește oricărui jucător cu un scor mai mare suma mizei sale și primește miza acelor jucători care au un scor mai mic. vel; punterul „plătește” doar în cărțile sale (adică își dă cărțile înăuntru).
Dacă un punter marchează douăzeci și unu imediat (adică cu un as și un zece sau un as și o carte de curte) este un vingt-un d „emblée (” imediat douăzeci și unu „). El își dezvăluie cărțile și este plătit dubla miză de către banquier fără să aștepte sfârșitul rundei, cu excepția cazului în care banquier are și douăzeci și unu, caz în care nu banii schimbă mâinile. Dacă banquierul înscrie douăzeci și unu imediat, fiecare jucător îi plătește miza dublă, cu excepția cazului în care și el are douăzeci și unu, caz în care pur și simplu „plătește” în cărțile sale.
Odată cărțile sunt distribuite, runda s-a terminat. Dacă nu mai sunt suficiente cărți pentru a rula, banquier le distribuie pe cele pe care le are și apoi le amestecă pe cele deja epuizate și distribuie cărțile suplimentare necesare pentru a termina runda.
American Vingt-UnEdit
Douăzeci și unu a apărut în Statele Unite la începutul anilor 1800, cunoscut încă în acele zile sub numele de Vingt-Un. Primele reguli au fost publicate în 1825 și au fost Efectiv o reeditare a celor din Hoyle engleză din 1800 (vezi mai sus). Engleza Vingt-Un s-a dezvoltat ulterior într-o variantă americană de sine stătătoare, care, în timpul goanei după aur Klondike (1896-99) a devenit cunoscută sub numele de blackjack. Blackjack a devenit de atunci un joc de cazinou internațional, dar rămâne popular ca joc de acasă.
Siebzehn und VierEdit
Varianta germană a Twenty-One este cunoscută sub numele de Siebzehn und Vier („Șaptesprezece și Four „), Einundzwanzig (” Douăzeci și unu „) sau Hoppsen, deși multe surse o descriu sub denumirile sale franceze.Primele reguli au apărut în 1821 sub numele de Vingt Un. Următoarele reguli se bazează pe Ulmann (1890).
Se utilizează unul sau două pachete de cărți Piquet sau cărți adaptate germanului (32 în fiecare) clasându-se de la as sau deuce până la Seven. Valorile cărților sunt: as / deuce – 11, zece – 10, rege – 2, regină și jack – 1, nouă – 9, opt – 8 și șapte – 7. Bancherul (banquier sau bankhalter) plasează o miză fixă sau variabilă, amestecă bine cărțile și îi pune pe unul dintre jucători sau pointeurs să le taie. Apoi împarte o singură carte fiecărui pointeur, cu fața în jos și ia unul singur. Cel din dreapta banquierului acum „cumpără” o carte și fie „rămâne pus” (bleibt), fie ia o altă carte, hotărând din nou dacă să lipească sau să cumpere. Dacă face „bust” este „mort” (todt) și își plătește imediat miza la bancă și își aruncă cărțile, cu fața în jos. Următorul pointeur își ia acum rândul și așa mai departe până când toți pointerii s-au blocat sau s-au prăbușit. Acum banquierul se uită la cartea sa, cumpără altul și trece prin același proces până când se lipeste sau se aruncă.
Un pointeur care înscrie douăzeci și unu în primele sale două cărți primește dubla miză. Doi ași se numără douăzeci și unu în acest scop. Pointerii care au același sau mai puțin decât banquier își plătesc miza la bancă. Dacă banquierul înscrie douăzeci și unu câștigă miză dublă de la fiecare pointeur, cu excepția cazului în care acesta din urmă are și douăzeci și unu, caz în care plătește doar o singură miză. Dacă banquierul înscrie douăzeci și unu în primele sale două cărți, primește o miză dublă de la toți ceilalți, indiferent de scorurile lor.