Teza Frontierei
Teza Frontierei a fost formulată în 1893, când istoricul american Frederick Jackson Turner a teoretizat că disponibilitatea terenurilor nedeclarate de-a lungul multor istorii americane a fost cea mai importantă factor care determină dezvoltarea națională. Experiențele de frontieră și noile oportunități au forțat vechile tradiții să se schimbe, instituțiile să se adapteze și societatea să devină mai democratică pe măsură ce distincțiile de clasă se prăbușeau. Rezultatul a fost o societate americană unică, distinctă de societățile europene din care a provenit. În Canada, teza frontierei a fost populară între războaiele mondiale cu istorici precum A.R.M. LOWER și Frank UNDERHILL și sociologul S.D. CLARK, parțial din cauza unui nou sentiment al caracterului nord-american al Canadei.
Începând cu cel de-al doilea război mondial, teza de frontieră a scăzut în popularitate datorită recunoașterii diferențelor sociale și culturale importante dintre Canada și SUA. s-a dezvoltat un & QUOT; școală metropolitană & QUOT; s-a dezvoltat, subliniind legăturile istorice mult mai strânse ale Canadei cu Europa. Mai mult, centre precum Montréal, Toronto și Ottawa au avut o influență profundă asupra așezării frontierei canadiene. Orice argument este subliniat, totuși, orice concluzie realistă nu poate nega că atât frontiera, cât și legăturile cu centrele stabilite au fost formative în dezvoltarea Canadei.
A se vedea, de asemenea, TEZA METROPOLITAN-HINTERLAND.