Sufismul este o mișcare musulmană ai cărei adepți caută să găsească adevărul și iubirea divină prin întâlniri directe cu Dumnezeu. Sufismul a apărut din interiorul Islamului în secolele VIII-IX e.n. ca o mișcare ascetică. Mișcarea ar fi putut fi dată (sau preluată) numele de sufism din cauza îmbrăcămintei de lână pe care o purtau ca semn al respingerii lucrurilor lumești; Sufiții au făcut în mod tradițional jurăminte de sărăcie și celibat. Sufismul a dezvoltat practici religioase axându-se pe stăpânirea de sine strictă care permite atât înțelegeri psihologice și mistice, cât și o pierdere a sinelui, cu scopul final al unirii mistice cu Dumnezeu. Mișcarea sufistă constă din ordine fraterne în care liderii antrenează și asistă discipolii în stăpânirea principiilor filosofice și a practicilor rituale ale sufismului. Astfel de ritualuri și practici includ scrierea și recitarea poeziei și imnurilor; unele dintre cele mai faimoase și frumoase literaturi din islamica Lumea a fost scrisă de Sufi. Sufi se angajează într-o varietate de practici rituale menite să-i ajute să realizeze unirea cu Dumnezeu, cum ar fi forme distincte de rugăciune rituală (dhikr, literalmente „amintire”), inclusiv recitarea numelor lui Dumnezeu, precum și ritualuri corporale, cum ar fi acele practici ale așa-numiților „Derviși învârtitori”, un ordin sufist turcesc care practică meditația și contemplarea lui Dumnezeu prin rotire.