Anomie și sinucidere
Anomie a diviziunea muncii este împărțită în două componente pe care Durkheim le numește egoism și anomie.3 Un individ egoist este cel care își trage regulile de conduită și viață, nu dintr-o autoritate morală externă, ci din el însuși. Individul egoist acordă prioritate valorilor care se limitează la o dispoziție individuală, în timp ce individul neegoist respectă valori care depășesc propria personalitate. Egoistul, simțindu-se mai puțin susținut de comunitate, are mai multe dificultăți în a găsi un sens pentru existența sa. Anomia ar caracteriza situațiile sociale în care dorințele individului se pot manifesta în mod liber, fără a fi legat de reguli.3. Considerând sinuciderea ca fiind orice caz de deces care rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ efectuat de victima însuși și pe care el / ea știa că va produce acest rezultat, 14 și susținând metodologic constituirea tipurilor sociale de sinucidere, nu prin clasificarea lor directă în funcție de caracteristicile descrise mai sus, ci prin clasificarea cauzelor care le produc, 14 Durkheim identifică mai multe tipuri de sinucidere: egoistul , anomicul, altruistul și fatalistul. Sinuciderea egoistică ar fi încorporată într-un grad înalt de individualism care ar favoriza dezintegrarea socială. Indivizii ar fi limitați la ei înșiși, suferind pentru a-și înțelege existența. Un exces de conștientizare colectivă ar putea impune prioritatea grupului în raport cu individul, care nu are nicio valoare de el și ar duce la sinucidere altruistă. Sinuciderea anomică este legată de situații în care societatea încetează să mai exercite o funcție de reglare asupra pasiunilor. Cu cât sunt mai puțin guvernate de sentimente și valori colective, cu atât mai mulți indivizi ar tinde să-și exprime liber dorințele și să devină nemulțumiți de incompatibilitatea dintre dorințele lor și posibilitățile de satisfacție. Un exces de reguli ar putea duce la sinucidere fatalistă atunci când, prin supra-reglementare, indivizii ar pierde controlul asupra lor și asupra destinului lor.16,17
Conform sinuciderii anomice Paiva5, așa cum este definit de Durkheim, „rezultă din lipsa absenței sau slăbirii normelor sociale ”(p. 361) și„ rezultă de obicei dintr-o anumită laxitate a regulilor sociale, dintr-o slăbire a practicilor religioase sau din haosul social, o schimbare rapidă a normelor, ca în perioadele după răsturnări sociale, revoluții, crize economice severe etc.14 În Suicide, Durkheim se referă la sinuciderea anomică ca având loc într-un context social în care „Nu se mai știe ce este posibil și ce nu este posibil, ce este corect și ce este nedrept, care sunt revendicările și speranțele legitime, care depășesc măsurile. Prin urmare, nu există nimic care să nu fie intenționat „.14 Acest sinucidere anomic are loc într-o situație în care indivizii sunt într-o competiție permanentă între ei; se așteaptă mult de existență an Cer o mare parte din aceasta și mă găsesc permanent bântuit de suferința care apare din disproporția dintre aspirațiile lor și starea lor de satisfacție de iritare și respingere, iritație legată de multiplele ocazii de înșelăciune oferite de existența modernă, respingere rezultată din conștientizarea disproporția dintre aspirații și satisfacții.18 În Suicide (1897), anomia caracterizează situațiile sociale în care dorințele individului se pot manifesta liber fără a fi legat de reguli, 3 configurând natura nelimitată a dorinței umane și nedeterminarea obiectivelor de atins, fiind inerent sistemului de valori, instituții și funcționării societăților industriale moderne.4 Acesta este un sens care diferă de anomia din Divizia muncii în societate.