Acceleratoarele au fost inventate în anii 1930 pentru a furniza particule energetice care să investigheze structura nucleului atomic. De atunci, au fost folosite pentru a investiga multe aspecte ale fizicii particulelor. Sarcina lor este de a accelera și de a crește energia unui fascicul de particule prin generarea de câmpuri electrice care accelerează particulele și câmpuri magnetice care le conduc și le concentrează.
Un accelerator vine fie sub forma unui inel (un accelerator circular), unde un fascicul de particule se deplasează în mod repetat în jurul unei bucle sau în linie dreaptă (un accelerator liniar), unde fasciculul de particule se deplasează de la un capăt la altul. La CERN, un număr de acceleratori sunt uniți în ordine pentru a ajunge la energii succesive succesive.
Tipul de particule utilizate depinde de scopul experimentului. Colisionatorul mare de hadroni (LHC) accelerează și ciocnește protoni, precum și ioni de plumb grei. S-ar putea aștepta ca LHC să necesite o sursă mare de particule, dar protonii pentru grinzi în inel de 27 de kilometri provin dintr-o singură sticlă de hidrogen gazos, înlocuită doar de două ori pe an pentru a se asigura că funcționează la presiunea corectă.